4 lucruri pe care nu le știai despre creierul tău
Creierul uman se dezvoltă foarte mult în copilărie și în anii adolescenței, până pe la 20-25 de ani. În adolescență creierul are parte de o dezvoltare continuă, prin care un care pregătește tânărul se pregătește să devină stabil și matur pe cont propriu., iar aAcest lucru se întâmplă prin noi și noi conexiuni care se formează în creier.
Autor: UNICEF
Ca să înțelegi mai multe despre tine, iată 10 lucruri pe care să le știi despre ce se întâmplă în capul tău:
1. Ești predispus la comportamente riscante ca efect al dezvoltării creierului dinspre spate înspre față
Lobul frontal este ultimul care se dezvoltă și responsabil pentru luarea deciziilor și estimarea riscurilor. Până la 20-25 de ani, când creierul ajunge la maturitate este destul de probabil să nu te gândești la riscuri când iei o decizie și să nu percepi ca un adult efectele unui comportament primejdios când te raportezi la viitor.
2. Ai o sensibilitate crescută pentru recompense, emoții și experiențe noi
Studiile arată că pentru un adolescent, o recompensă este percepută cu mai mult entuziasm decât în copilărie sau perioada adultă. Recompensa poate fi și acceptarea și aprobarea de către grupul de prieteni. De aceea, cei mai mulți adolescenți tind să adopte comportamente riscante într-un grup de prieteni, mai degrabă decât singuri. Stimulii din mediul exterior sunt percepuți la intensitate mai mare și fiecare experiență nouă este simțită intens.
3. Flexibilitate crescută pentru crearea de noi conexiuni
În perioada adolescenței creierul este foarte flexibil. Sunt create conexiuni noi, iar cele vechi, neutilizate dispar treptat. De aceea apar noi interese care pot fi dezvoltate, iar pentru alte interese nu mai este dedicat la fel de mult timp. Din acest motiv, creierul adoolescentului se dovedește a fi mai rapid și mai eficient, decât în orice altă perioadă a vieții.
De aceea adolescența este momentul perfect în care să înveți lucruri noi și să deprinzi noi abilități. După 25-26 de ani, creierul pierde din flexibilitate, iar procesul de învățare este mai greoi și mai dificil.
4. Alcoolul are efecte mult mai dăunătoare asupra creierului tânăr, față de cel adult
Studiile arată că alcoolul afectează creierul adolescent diferit față de cel adult. Pe creierul unui adolescent se creează mai ușor leziuniCreierul unui adolescent este mult mai ușor de lezat, față de cel al unui adult, pentru că nu este dezvoltat complet. Capacitatea de a distinge binele de rău și coordonarea sunt afectate mult mai mult față de un adult. De asemenea, pe termen lung, alcoolul poate avea consecințe foarte grave asupra creierului. Poate afecta capacitatea de învățare, poate reduce abilitățile verbale și motorii. Chiar și o singură băutură alcoolică poate reduce funcționarea corectă a creierului, la adolescenți.
Trecerea de la copilărie la stadiul de adult poate să fie intimidantă, însă este cea mai bună perioadă în care să te bucuri la maximum de experiențe noi, datorită sentimentelor foarte puternice când vine vorba de recompense. De la lucruri noi pe care le înveți, până la a cunoaște oameni noi și confruntarea cu provocări interesante toate îți oferă o oportunitate perfectă pentru a experienta experimenta viața așa cum probabil nu o vei mai percepe face mai târziu, în perioada adultă.