Ce înseamnă toleranţa şi cum să o aplici în viaţa de zi cu zi
Toleranţa înseamnă să îi respecţi pe ceilalţi şi să înveţi de la ei, înlăturând stereotipuri nedrepte, valorificând diferenţele şi crearea de noi legături de comunicare pe baza lor. Opusul toleranţei este în multe cazuri prejudecata.
Autor: UNICEF
![](https://centru-comunitar.s3.eu-central-1.amazonaws.com/moinesti/undraw_Smiley_face_re_9uid-1.png)
Gândeşte pentru tine şi lasă şi pe alţii să facă acelaşi lucru.
(Voltaire)
Toleranţa înseamnă să îi respecţi pe ceilalţi şi să înveţi de la ei, înlăturând stereotipuri nedrepte, valorificând diferenţele şi crearea de noi legături de comunicare pe baza lor. Opusul toleranţei este în multe cazuri prejudecata.
O persoană tolerantă acceptă diversitatea şi nu are idei preconcepute despre ceilalţi pe baza diferenţelor de religie, rasă, gen, preferinţe de orice tip. Dacă trăim în armonie cu ceilalţi şi căutăm soluţii în loc să iscăm conflicte, putem să ne concentrăm mai mult pe elementele comune decât pe diferenţe. Toleranţa înseamnă şi să fii flexibil şi să îi accepţi pe cei din jur şi dreptul lor de a fi aşa cum îşi doresc.
Există mai multe feluri prin care poţi să-ţi arăţi toleranţa. Este posibil ca o persoană să fie în dezacord cu părerile tale, dar în acelaşi timp să le respecte. A nu fi în acord cu cineva nu înseamnă să fii intolerant.
Practică toleranţa prin comportamentul zilnic faţă de ceilalţi, fie că e vorba de părinţi, colegi, prieteni, profesori, cunoştinţe întâmplătoare sau străini. Poţi fi tolerant şi cu oamenii pe care nu-i cunoşti.
Cum poţi să fii tolerant cu cei din jur:
Gândeşte înainte să vorbeşti, fii binevoitor şi ascultă ce are de spus cineva înainte să reacţionezi;
Interesează-te de punctul de vedere al celuilalt şi încearcă să găseşti interesele comune pe care le aveţi, dincolo de diferenţe;
Apreciază propriile valori culturale, dar şi pe ale altora, fără să le judeci;
Nu eticheta oameni pe baza diferenţelor;
Nu-i judeca pe alţii pentru lucruri pe care nu le pot controla şi care nu ţin de ei.
Nu uita totuşi că toleranţa nu înseamnă să accepţi un cumportament deplasat, ci înseamnă că toată lumea merită să fie tratată cu respect şi trebuie la rândul lor să îi trateze pe ceilalţi cu respect.