Sari la conținut

Cum faci diferența între o stare proastă și depresie

La un moment dat în viață toată lumea se simte trist, singur și fără energie în diverse momente din viață, când trece printr-o perioadă mai dificilă. Tristețea este o stare care face parte din normalitate. Însă aceste stări de tristețe trec. Știi că îți vei reveni din această perioadă, iar mai devreme sau mai târziu revii la lucrurile care îți fac plăcere.

Autor: UNICEF

Ce se întâmplă când nu reușești să îți revii? Când sentimentele de tristețe sunt excesive și încep să interfereze cu activitățile tale normale atât la școală cât și acasă?

Dacă începi să simți că ești inutil, te copleșește o stare de oboseală continuă, iar greutatea ta începe să creacă sau să scadă destul de rapid, atunci este momentul să consulți un medic specialist, pentru este foarte posibil să faci față unei depresii. Este important să ajungi la un medic care să te ajute și să îți ofere tratamentul necesar, din timp.

Iată care sunt cele mai comune simptome ale depresiei:

  • Tristețe profundă, un sentiment de gol sau o nevoie continuă de a plânge;

  • Lipsă de interes și plăcere pentru lucruri care altădată îți plăceauȘ

  • Creștere sau scădere bruscă în greutate (diferență de 5% într-o lună);

  • Insomnii sau somnolență excesivă;

  • Neliniște sau iritare continuă;

  • Oboseală și lipsă de energie;

  • Sentimente puternice de inutilitate și vină;

  • Dificultăți în concentrare și luarea unor decizii;

  • Gânduri recurente de sinucidere sau de a-ți face rău;

  • Dureri de cap sau stomac iritabil fără o cauză fizică ușor identificabilă.

Cum să faci diferența între o stare proastă și o depresie care necesită vizită la medic?

Cât de intensă este starea: Depresia este mai intensă decât o stare proastă

De cât timp durează: O stare proastă dispare în câteva zile, depresia clinică durează începând cu două săptămâni și se poate prelungi pe termen nedefinit dacă nu este tratată.

Cât de mult interferează cu viața ta: O stare proastă nu te împiedică să te duci la școală sau să petreci timp cu prietenii. Depresia face ca aceste activități să devină dificile, până la momentul în care nu vrei să te ridici din pat cu zilele.

Dacă tu crezi că suferi de depresie este important să faci ceva rapid, în această privință.

Sunt oameni care îți pot oferi suport și ajutor. Dacă părinții te întreabă ce este în neregulă, spune-le, cu siguranță vor să te ajute. Dacă ți-e greu să vorbești cu părinții despre asta, vorbește cu un alt adult în care ai încredere precum:

  • Un alt membru al familiei - frate sau soră mai mare, mătușă, unchi, bunică sau oricine altcineva din familie;

  • Un prieten de familie sau un vecin în care ai încredere;

  • Un profesor sau alt adult de la școală;

  • Doctorul familiei.

Nu este o rușine să ai o boală care îți afectează gândurile și comportamentul. A-ți ascunde simptomele sperând să treacă poate înrăutăți și mai mult lucrurile. Te poți face bine însă e nevoie de tratament, nu doar voință. 

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații